Credo Spiritual

Ca medic creștin, împărtășesc următoarele convingeri legate de viața spirituală:

  • Sfintele Scripturi – Biblia – așa cum au fost date în original de Dumnezeu, sunt inspirate de Dumnezeu, infailibile și demne de toată încrederea și reprezintă autoritatea supremă în toate problemele de credință și conduită.
  • Există un singur Dumnezeu, în trei persoane: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Cred în divinitatea Domnului nostru Isus Hristos, în nașterea Lui din Fecioară, în viața Lui umană fără păcat, în moartea Lui înlocuitoare și ispășitoare, în învierea Lui în trup, în înălțarea Lui la cer, în lucrarea Lui mijlocitoare și în reîntoarcerea Lui în putere și glorie.
  • Omul este pierdut datorită faptului că, prin neascultare, a ieșit de sub autoritatea Lui Dumnezeu și este chemat să se reîntoarcă la Dumnezeu prin pocăință și credință în jertfa Domnului Isus Hristos. El poate fi mântuit numai prin credința în sângele vărsat al Domnului Isus Hristos.
  • Pentru mântuirea omului păcătos și pierdut, nașterea din nou prin Cuvântul lui Dumnezeu și prin Duhul Sfânt este absolut necesară. Duhul Sfânt, care locuiește în cel credincios, îl ajută pe acesta să trăiască o viață sfântă, să-L mărturisească pe Domnul Isus și să lucreze pentru El.
  • Biserica Universală, care este trupul lui Hristos, este formată din toți cei mântuiți din toate timpurile și toate locurile de pe pământ și din cer. Pe pământ, Biserica – adunarea locală – este expresia vizibilă a Trupului lui Hristos. Ea are menirea de a-l proslăvi pe Dumnezeu, de a zidi sufletește pe credincioși și de a vesti Evanghelia.

Credo Profesional

Ca medic creștin, împărtășesc următoarele convingeri legate de viața profesională:

  • Medicul creștin este dator să-și dedice viața și profesia în serviciul umanității, prin slujirea aproapelui său.
  • Medicul creștin va respecta prin recunoștință pe maeștrii științei medicale care l-au format și își va exerecita profesia cu cunoștință și demnitate profesională moral-creștină.
  • Medicul creștin va privi sănătatea bolnavului drept principala sa grijă, adăugând medicamentului și sfătuirea din Cuvântul lui Dumnezeu.
  • Medicul creștin nu va îngădui ca diverse considerente de sex, naționalitate, religie, rasă, apartenență politică sau poziție socială să se interpună între datoria lui și aproapele suferind.
  • Medicul creștin va fi un deplin păstrător al secretelor profesionale ce îi vor fi încredințate și va susține cu onoare nobilele tradiții ale profesiei medicale, colegii de profesie considerându-i ca pe niște frați.
  • Medicul creștin va dovedi un respect absolut față de viața omenească, de la concepție și până la moarte, iar alături de asistența medicală va respecta și solicitarea asistenței spirituale de către pacientul suferind sau de către membrii aparținători pentru cel bolnav.
  • Medicul creștin nu va folosi și nu va permite folosirea cunoștințelor sale profesionale împotriva legilor umanității sau a demnității omului, nici măcar sub influența vreunei amenințări.